Ești pregătit să FII cine ești TU cu adevărat?
Te preocupă subiectul cunoașterii de sine? Îți dorești să descoperi cum funcționezi tu optim?
Vrei să te înțelegi mai bine? Vrei să descoperi care este modul tău specific de a lua decizii conștiente?
Simți că viața ta exterioară nu reflectă viața ta interioară? Vrei să devii conștient de modul tău unic de a fi?
Ai noțiuni de Human Design pe care vrei să le aprofundezi sau, poate, dorești să pășești în lumea
Designului Uman?
~ Procesul de Omogenizare ~
Societatea în care trăim ne-a format să ne conformăm și să jucăm anumite roluri sau poziții care ni se potrivesc mai mult sau mai puțin. Cu timpul, toate aceste condiționări exterioare, au fost internalizate și au devenit condiționările noastre interioare. Vocile noastre mentale care ne spun că nu suntem suficient de buni dacă nu tragem de noi și nu ne demonstrăm valoarea, că suntem nesiguri dacă nu avem credințe certe, că trebuie să ne luptăm pentru un scop anume, pentru a ajunge undeva și pentru a reuși în viață, au ajuns să ne conducă viața și să devină autorități cu putere de decizie în viața noastră.
Toată această presiune și influență exterioară, a ajuns în timp să ne omogenizeze, să ne bage în cutiuțe și să ne facă să uităm cine suntem noi cu adevărat. Ne-a făcut să ne deconectăm de la vocea adevărului nostru interior, să o băgăm sub preș ignorând-o. De cele mai multe ori, condiționarea este atât de puternică încât ajungem să suferim pentru că funcționăm în disonanță cu natura noastră reală.
~ Conștientizează durerea și întoarce-te la tine ~
Astfel, în loc să simțim că viața ne susține, întâlnim rezistență și avansăm cu greutate. Intrăm într-un ritm dizarmonic de a ne trăi viața, un ritm care, în timp, ajunge să ne coste multă frustrare, furie, amărăciune, dezamăgire și, implicit, sănătatea.
Este o mare durere să fii deconectat de esența ta interioară și să nu fii aliniat cu tine însuți. Această durere devine surdă, nu știi de unde vine, însă se manifestă în toate sectoarele tale de viață, lăsându-ți un gust de... incomplet, de goliciune.
Oricât te-ai strădui să umpli acel gol cu chestii exterioare, hăul de interior se adâncește. Nimic din exterior nu poate acoperi acel gol pentru prea mult timp. Poate apărea o amorțire temorară, o senzație de plăcere pasageră, însă în solitudine cu noi, ajungem să resimțim acea chemare interioară:
Cine ești TU?
~ Alege-te pe TINE ~
Cu această întrebare, sufletul nostru dorește să ne facă să ne aducem atenția pe ceea ce este cu adevărat important: regăsirea esenței noastre!
Fiecare dintre noi s-a născut ca o ființă unică, cu darurile sale specifice. Fiecare dintre noi avem particularitățile noastre care au nevoie să fie văzute și onorate. Și este atât de minunat când, în sfârșit te alegi pe tine! Când te întorci la tine, când înveți să te observi și să devii conștient de tine. Când începi să-ți onorezi adevărul și să megi pe calea ta!
Este extrem de important să înțelegi că ești aici să te conectezi cu ghidarea ta interioară, să trăiești autentic, să-ți manifești unicitatea și să-ți aduci perspectiva TA specifică asupra vieții.
Lumea are nevoie de TINE, așa cum ești TU creat, în naturalețea ta. Ea are nevoie de experiența ta, de împărtășirea ta, de darurile tale. Nicio altă persoană nu-ți poate lua locul și nu poate emana aceeași esență ca TINE. De aceea, ești foarte prețios și magic!
Această înțelegere deschide calea spre iubirea de sine care duce la compasiune, respect și iubire sinceră față de ceilalți, față de viață și de natură.
"Ce am venit aici să exprimăm este acea calitate a unicității care ne diferențiază de ceilalți."Ra Uru Hu
Descoperă cine ești !
~ Human Design ~
Numit și Știința Diferențierii, sistemul Human Design / Design Uman este o sinteză de mai multe sisteme străvechi precum astrologie, I Ching, Cabala, Sistemul chakrelor, îmbinate cu noile descoperiri din fizică, biologie și genetică.
Plecând de la data ta de naștere se generează o hartă care formează diagrama ta corporală - o imagine care condensează extrem de multe informații legate de energia ta, tipologia ta și modul tău unic de decizie și expresie în lume.
A înțelege această diagramă și a observa cum se manifestă aceste energii în viața ta reprezintă baza experimentului din Sistemul Human Design și începutul decondiționării tale.
Astfel, observând și înțelegând adevărata ta natură, începi să dezvolți o altă relație cu tine, să-ți dezvolți încrederea în tine și în viață, și să-ți regăsești libertatea de a FII TU însuți! Mai multe despre Human Design găsești AICI.
"În momentul în care poți să-ți îmbrățișezi unicitatea ești divin."
Ra Uru Hu
Detalii program
~ Tăiește-ți Designul ~
Trăiește-ți Designul este un parcurs, o călătorie de descoperire și de transformare. Am crescut atât de deconectați de noi înșine încât am uitat cine suntem și ce înseamnă să funcționăm natural.
Din fericire, avem în noi o structură și o inteligență, mereu răbdătoare și susținătoare care abia așteaptă să fie recunoscută și integrată în viața noastră de zi cu zi. Aceasta reprezintă natura noastră reală! Cu cât devenim mai conștienți de ea, cu atât ne vom simți mai bine și vom fi mai împăcați cu noi înșine.
Fiecare întâlnire relevă noi aspecte ale felului în care suntem construiți în interior. Astfel, dăm vălurile la o parte și ne conectăm tot mai mult cu părți din noi care funcționează dincolo de nivelul nostru de înțelegere.
În sfârșit începem să ne vedem, să conștientizăm care este modul noastru unic de a funcționa și cum suntem concepuți fiecare să luăm decizii autentice, aliniate cu sufletul nostru.
-
Pentru că doare al naibii de rău să fii rupt de esența ta și să te lupți să fii ceea ce nu ești!
-
Pentru că meriți să te vezi și să fii Văzut!
-
Pentru că meriți să trăiești în acord cu adevărul tău interior!
-
Pentru că meriți să știi că autoritatea reală este la tine și că ai în tine cel mai bun ghid posibil!
-
Pentru că meriți să te regăsești și să-ți dai voie să fii TU!
-
Pentru că ai venit să fii unic și extraordinar prin autenticitatea ta!
-
Pentru că meriți liniște, satisfacție, armonie și pace!
-
Pentru că meriți să trăiești frumos, iar asta nu poți să o faci decât dacă-ți întorci privirea în interior și te alegi pe TINE!
-
Pentru că atunci când funcționezi ghidat de esența ta, viața îți iese în cale și îți susține procesul: prin întâmplări, prin oameni, prin sincronicități minunate!
-
Pentru că meriți să TRĂIEȘTI cu adevărat!
-
Pentru că viața are nevoie de tine așa cum ești TU!
~ De ce să alegi acestă călătorie? ~
~ Tematici abordate ~
Așa cum spuneam, acest curs este de fapt un parcurs de trezire, de reconectare la esența ta! Călătoria este alcătuită din 9 întâlniri săptămânale a câte 2 ore, timp în care vom studia:
-
introducerea în lumea Designului Uman și a conceptelor sale de bază;
-
sine fals vs. Sine Real;
-
structura diagramei corpului;
-
înțelegerea celor 9 centrii din care alcătuiesc diagrama corpului;
-
conectarea cu autoritatea interioară specifică fiecăruia;
-
definiția și divizările;
-
cele 4 aure și tipologii: Generator, Manifestor, Proiector, Reflector
-
-
-
-
-
-
~ Ce vei învăța în acest program? ~
-
Să te vezi din interior
-
Să descoperi care sunt zonele tale stabile, pe care te poți baza
-
Să iei decizii autentice dictate de interiorul tău
-
Să devii conștient de cine ești tu și modul în care ești influențat din afară
-
Să-ți vezi condiționările și, treptat, să le transformi în înțelepciune
-
Să te ancorezi în ghidarea ta interioară care este mereu prezentă cu tine și te conduce prin viață
-
Să te relaxezi mai mult
-
Să te eliberezi de constructele mentale care nu te mai reprezintă
-
Să-ți recunoști unicitatea
-
Să consolidezi ancorarea în deciziile autentice care te susțin
-
Să-ți dai voie să fii TU!
-
Să-ți identifici vulnerabilitățile și să fii blând cu tine
-
Să te alegi pe tine
-
Să-ți reiei puterea de decizie asupra vieții tale
-
Să te aliniezi cu viața și cu natura ta reală
-
Să-ți reevaluezi comportamentele și să dezvolți unele noi, autentice
-
Să-ți înțelegi viața
-
Să-ți transformi viața
-
Să te iubești așa cum ești, deja minunat și uimitor!
Să-ți vezi frumusețea!
Întregul parcurs te ajută să dai la o parte vălul obișnuinței și să te privești dintr-o nouă perspectivă, proaspătă și dincolo de judecată.
Trăiește-ți Designul este o călătorie de decondiționare și de transformare. Cu fiecare întâlnire te apropii tot mai mult de esența ta divină.
De cine te-ai născut TU să FII cu adevărat!
Călătoria noastră se va desfășura pe durata a 9 săptămâni, în perioada 25.11. 2022 - 27.01.2023 și este compusă din 9 întâlniri.
Astfel, vom avea:
-
Săptămâna 1: 25.11.2022 - Prezentarea Cursului, Introducere în lumea Designului Uman
-
Săptămâna a 2-a: 30.11.2022 - Centrii de presiune - Cap, Rădăcină
-
Săptămâna a 3-a: 7.12.2022 - Centrii de Conștientizare - Splina, Ajna
-
Săptămâna a 4-a: 14.12.2022 - Centrii de Conștientizare - Plexul Solar, Sacralul
-
Săptămâna a 5-a: 21.12.2022 - Centrul Inimii, Centrul G și Gâtul
-
Săptâmâna - 30.12.2022 - Pauză de integrare
-
Săptămâna a 6-a: 4.01.2023 - Autoritatea interioară
-
Săptămâna a 7-a: 11.01.2023 - Autoritatea interioară, Definiția și Divizările
-
Săptămâna a 8-a: 18.01.2023 - Manifestorul, Generatorul
-
Săptămâna a 9-a: 2.01.2023 - Proiectorul, Reflectorul
Această structură se mai poate schimba pe parcurs în funcție de nevoile grupului.
~ Programul se va desfășura online, între orele 19:30 - 21:30, pe platforma Zoom, iar linkul va fi transmis celor întregistrați. ~
Structură
~ Investiție ~
Costul programului este de 1500 lei care pot fi achitați integral, în 2 tranșe de 750 lei sau în 3 tranșe de 500 lei, care se vor achita până în data de 24 Noiembrie 2022.
Investiția nu este rambursabilă decât în cazuri excepționale. Am încredere că veți alege cu discernământ și înțelepciune.
Pentru orice nelămuriri legate de program sau de modalitatea de plată puteți să mă contactați la: tel. 0752398778 sau e-mail: contact@cameliascheau.com
Te aștept cu încântare!
”Pur și simplu să fii corect în a fi TU însuți, înseamnă să fii unic și
să-ți împlinești potențialul încarnării tale.”
Ra Uru Hu
Susținut cu iubire de Camelia Scheau
Ghid Human Design
Pentru mine întâlnirea cu sistemul Human Design și întreaga călătorie care a urmat ulterior reprezintă o mare trezire la Adevărul ascuns din interiorul meu, adevăr pe care nu-l conștientizam și pe care tindeam mereu să-l caut în afara mea.
Este atât de magic să fiu conectată cu mine însămi și să am claritate vizavi de aspectele pe care mă pot baza din mine, încât nu-mi mai pot imagina cum este să trăiesc fără ghidarea mea interioară. Întreaga mea viață s-a transformat și s-a realiniat cu valorile mele reale.
Este o bucurie să îi ajut pe oameni să se întoarcă la ei, să se descopere, să-și asume adevărul interior, să se iubească și să se alinieze cu ritmul vieții pentru a trăi în armonie cu ei, cu ceilalți și cu natura.
Oana Lavana Ciobănița
Student Analist Human Design
Când am înțeles că totul depinde de mine am simțit o mare ușurare care apoi s-a transformat într-o relaxare plăcută la gândul că, poate cine știe, nu depinde chiar nimic de mine cea care cred că sunt, ci de mine cea care am venit să o cunosc, să o accept și să o iubesc.
Drumul de la a fi în puterea mea personală, la a mă încrede în viață și în darurile pe care mi le aduce a fost și este o magie pe care o trăiesc datorită cunoașterii Human Design pe care doresc să o împărtășesc atât în calitate de analist în curs de cerificare, prin citiri personalizate cât și în colaborare cu un ghid, în cadrul workshopului de trezire: Tăiește-ți Designul.