„Cea mai mare putere a noastră constă în blândețea și tandrețea inimii noastre.” Rumi
Este interesant de urmărit cât de minunat lucrează viața și cum știe ea să ne ghideze prin mișcările sale subtile. Zilele acestea, mai precis în 3 iulie, am avut parte de o minunată Lună Plină, care a fost destul de provocatoare... pentru unii.
De ce spun asta?
Deoarece, în această configurație Soarele a fost în Cheia 39.2, cu Umbra Provocării, Darul Dinamismului și Siddhi-ul Eliberării, iar Luna și Pământul, care este responsabil de ancorarea, de împământarea energiei solare, au fost în Cheia 38.2 (Zbatere, Perseverență, Onoare).
Aceste chei, fiind activate în linia a 2-a ne vorbesc despre dinamica de provocare și luptă din cadrul parteneriatelor, menită să ne elibereze de blocajele vechi și să ne alinieze cu un nou sentiment al scopului și al conștienței emoționale, a spiritului.
Cheia 39 în I Ching este formată din trigrama apei peste trigrama muntelui care mă duce cu gândul la un izvor de munte, care reușește prin presiune și determinare, să străbată straturi întregi de teren înțepenit și de rezistență și să iasă la suprafață, aducând cu sine ceva proaspăt, ceva nou. Se simte, în această cheie, energia de a depăși obstrucția și a se reconecta cu ceva mai înalt, cu abundența spiritului. Prin provocări repetate și printr-o presiune și tensiune intensă, puritatea apei este eliberată să se reconecteze cu viața și cu pasiunea de a trăi și de a simți.
Observăm cum Eliberarea (hexagrama 39) este compusă din Devoțiunea (hexagrama 29 – apă peste apă) Nemișcării (hexagrama 52 – munte peste munte). Muntele aduce stabilitate, o stare de liniștire, respirație profundă și meditație, în timp ce apa aduce o energie feminină, fluidă, curgătoare care dă viață muntelui împietrit, îi trezește dinamismul și pofta de viață.

Pe de altă parte, Onoarea (hexagrama 38 – foc peste lac) este compusă din Bucuria (hexagrama 58 – lac peste lac) Dorinței (hexagrama 30 – foc peste foc). Scopul luptei este eliberarea bucuriei de a trăi, a iubirii de viață și alinierea cu dorințele pure ale sufletului nostru astfel încât viața să însemne mai mult decât o zbatere pentru supraviețuire și să aibă un scop mai înalt.
Ambele chei sunt conectate cu sistemul nostru auditiv ceea ce înseamnă că ne putem lăsa inspirați de muzica pe care o iubim, pentru a ne mai elibera presiunea interioară și a ne canaliza energia în activitățile potrivite.
În profilul meu hologenetic, această Lună Plină a activat Sfera Culturii mele – 38.2, a mediului și a dinamicilor pe care le întâlnesc în mediu, deci a avut un efect extrem de puternic care a declanșat un flux de informații care a curs spre mine în aceste zile.
Astfel, am descoperit că în 12 iulie, Nodurile își vor schimba zodia de pe axa Taur - Scorpion, pe axa Berbec - Balanță, pentru o perioadă de un an și jumăte, aducând astfel un nou focus în atenția noastră: procesul de individuare, de regăsire de sine care să ne conducă spre relații autentice și armonioase, în care individualitatea noastră să fie onorată.
Se anunță o perioadă intensă și interesantă! Vrem nu vrem, viața ne pune să ne uităm la autenticitatea pe care o trăim sau nu în relații. Avem ocazia acum să ne punem sub lupă și să vedem cât de conectați suntem noi cu interiorul nostru și cât de aliniate sunt relațiile noastre cu identitatea noastră reală, care nu sunt măștile și unde facem compromisuri.
Putem acum să ne asumăm curajul și spiritul de luptător sacru, susținuți fiind și de Chiron din Berbec, în Cheia 51 – a Inițierii și a Trezirii spre a păși în necunoscut și a ne reconecta cu Sinele nostru divin și cu iubirea universală. Astfel, avem posibilitatea de a ne regăsi părți din noi demult uitate și să ne creăm un drum propriu, unic. Împuterniciți în acest mod, putem să ne armonizăm relațiile și să ne înconjurăm de oamenii care pot să ne susțină și să ne fie alături cu adevărat.
”Nodul Nord în Berbec, indică o perioadă de creștere colectivă și de evoluție centrate pe descoperirea de sine, independență și acțiuni îndrăznețe. Acest tranzit ne încurajează să fim asertivi, încrezători și proactivi în urmărirea scoprurilor și a dorințelor noastre.
Energia Berbecului a Nodului Nord, de asemenea, pune accentul pe importanța individualismului și a capacității de a ne baza pe noi înșine. În timpul acestui tranzit, am putea să ne trezim desprinzându-ne de așteptările celorlalți și să explorăm calea noastră unică în viață.
Acest tranzit are loc o dată la 18 ani jumate și marchează începutul unui nou ciclu. Acesta poate fi un timp de descoperire și creștere personală, însă poate fi și o perioadă provocatoare prin faptul că ne invită să ne confruntăm fricile și nesiguranțele personale, în mod special legate de atașamentele noastre și de orice co-dependențe din relațiile noastre.” – www.sageandmoon.co
În plus, pentru ca tabloul să fie complet, din 22 iulie – ziua Mariei Magdalena, protectoarea iubirii sacre, Venus își începe mișcarea de retrogradare prin zodia Leului, influență care se va menține până la începutul lui septembrie, când iese din retrogradare, prelungindu-se până la început de octombrie când va părăsi această zodie.

Efectele acestei retrogradări le vom simți cu toții, iar chemarea lui Venus retrogradă în Leu este de a ne asculta inima. Ultima dată când Venus a retrogradat în zodiac Leului a fost în 2015. Astfel, este posibil ca situații sau tipare din trecut să iasă la suprafață pentru a fi transmutate pe o nouă frecvență, mult mai aliniată cu cine suntem noi acum.
”Această retrogradare este intensă și cauzează explozii la nivelul inimii. Aceste explozii variază de la serenade pe acoperiș, la demonstrații dramatice a pasiunii sau chiar, pasiuni care o iau razna.
Ascultă-ți inima și ascultă și inimile celorlalți, în timp ce-ți amintești să te conectezi cu respirația și cu corpul tău.
Cel mai important, fii sincer cu tine însuți în legătura cu emoțiile tale. Dacă simți ceva, permite să se desfășoare după cum este necesar. Nu încerca să îți ascunzi lacrimile sau durerea. Lasă-le să fie simțite și chiar văzute de alții. Acest lucru, în mod sincer, va aduce profunzime în relația cu tine și cu ceilalți. De asemenea, îi va arăta inimii că este sigur să simți. Dacă îi permiți oricărei emoții să apară cu dragoste și cu compasiune, îți spui ție că este în regulă să te simți așa. Îți dai voie să știi că ești acceptat și iubit pentru toate emoțiile tale, mari și mici. Când faci asta, emoțiile nu se simt atât de copleșitoare și sunt mai ușor de echilibrat. Este în regulă să simți orice are nevoie să simtă inima ta. În loc să ascunzi orice emoție, aplecă-te asupra lor, învață despre ele și lasă-le să deschidă calea către iubire.
Există, de asemenea, o oportunitate în acest tranzit de a îți simți Regina (sau Regele) interior. Leul este semnul regalității. Dă-ți voie să-ți conduci viața de la nivelul inimii.” https://www.spiritdaughter.com/blogs/align-with-magic/venus-retrograde-2023-listen-to-your-heart
De asemenea, din 6 August până în 5 Noiembrie, Soarele tranzitează sectorul care corespunde Trimestrului Dualității, perioadă care va pune accentul pe înțelegerea relațiilor noastre.
Având în vedere toate acestea, iată cum Universul ne pregătește un cadru numai bun și ne deschide o poartă spre a ne uita mai atenți la noi înșine, la ce anume sălășluiește în inima noastră și la dinamicile noastre relaționale cu cei din jur.
Astfel, tot ceea ce ține de relații este potențat și scos în evidență. Pentru a explora acest Univers interior profund și plin de meandre, programul Deschiderea Inimii – Claritate și vulnerabilitate în relația cu tine și cu ceilalți – este cât se poate de aliniat!

Pictura: Freydoon Rassouli: Revelarea Sinelui
Acest program se bazează pe Secvența Venus din Calea de Aur din sistemul Cheile Genelor și este construit astfel încât să pășim treptat în adâncul ființei noastre și să devenim conștienți de tiparele genetice pe care le purtăm și care ne influențează profund felul în care ne exprimăm și în care experimentăm relațiile noastre cu ceilalți.
”Secvența Venus îți pune la dispoziție o hartă a tiparelor tale din cadrul tuturor relațiilor. Ea îți indică etapele și contextele în care te închizi, te ascunzi și te învinuiești sau îți proiectezi problemele asupra altora. Mai presus de toate, Secvența Venus îți oferă o modalitate practică de a destrăma aceste tipare de auto-sabotaj în toate relațiile noastre. Secvența Venus este o înțelepciune bazată pe prezență, încredere și iubire profundă.” Richard Rudd
Prin ghidarea pe care o oferă avem ocazia să ne oferim timp pentru a vedea și a deveni prezenți cu imprimarea noastră genetică și a înțelege la un nivel extrem de profund cum se construiesc poveștile noastre relaționale.
Fiecare relație are rolul de a ne aduce mai aproape de esența noastră fie prin activarea în noi a unor stări foarte înalte, fie prin activarea unor răni și locuri dureroase din ființa noastră. Având înțelegerea potrivită, putem să ne raportăm diferit la aceste aspecte care apar și să le vedem dintr-o altă perspectivă. Acceptând tiparele pentru ceea ce sunt, aspecte din noi care au nevoie să fie văzute, integrate și alchimizate, avem ocazia să le transcendem și să ne reîntoarcem la iubire. Astfel, putem să creăm relații autentice și armonioase, bazate pe adevăr și conexiune intimă.
Fără a deveni conștienți de aceste tipare, ele se joacă cu noi, iar noi vom considera că nu putem face nimic. Vestea bună este că această imprimare genetică ne oferă și provocări sub forma fricilor noastre responsabile de stările de umbră pe care le experimentăm, dar și daruri și super daruri divine care să ne ajute să ne conectăm tot mai mult cu esența noastră divină și să ne centrăm în iubire.
Parcurgând programul Deschiderea Inimii, avem ocazi să aducem lumina în lumea noastră interioară și să pășim cu încredere spre inima noastră, ceea ce va schimba radical experiențele noastre relaționale, aducând mai multă înțelegere, răbdare, iertare, compasiune și iubire, în viețile noastre.
„Rana este locul în care Lumina pătrunde în tine.” Rumi
Programul Deschiderea Inimii începe vineri, 14 iulie 2023, la ora 19:00 online.
Mai multe detalii veți găsi apăsând pe butonul de mai jos.
Oricât de provocator ar fi acest proces de reîntoarcere la esența noastră, viața se trăiește cu adevărat cu inima deschisă!
Cu iubire,
Camelia
🥰💞🌸🦋🍃
Comments